Sunt intu-un loc stingher, mic si fara lumina, peretii parca vor sa ma doboare, aerul e atat de inecacios ca simt ca respir otrava, intunericul imi e dusman si tot o data sfesnic, tot ce ating se transforma in venin si va omoara pe voi, nu ,nu mai pot iesi din labirintul de ruine pe care l-am creat tot eu. O mica faptura incearca sa ma ajute sa recladesc ce am daramat, ziduri intregi de sentimente cladite in ani de zile, dar eu am luat caramida cu caramida si am demolat tot,nu mai gasesc liantul necesar sa pot recladi acel faustos templu al nostru. Si acum, in genunchi pentru prima oara va cer ajutorul, ajutati-ma. Poate ca o merit, poate ca o merita, dar cine suntem noi, oameni simpli ,sa judecam pe alitii. Am cautat toata viata ceea ce noi numim dragoste dar nu am reusit sa o gasesc decat in tablouri biblice, am cautat intelegere dar nu am gasit-o decat prea tarziu, am cerut iertare si am primit mangaieri, ma sting ca o mica lumanare care a ars prea mult in altarul vietii. Si iar ma intorc in locul meu stingher , si iar negura imi va fi faclie, si iar scriu tampenii pe care doar eu le inteleg, si voua vi se pare nebunie. Acum pe bune, fara senimente sa judecati, ce am scris eu nu are nici-o noima pentru voi, cum si daca eu eram in locul vostru as fi gandit lafel.



va pup pe toti cei ce cititi.