Viata prin ochii mei

viata ca o povara
M-am nascut atunci cand trebuia sa mor, am iubit atunci cand trebuia sa urasc, am trait din decizi luate numai p muchie de cutit, viata ma deposedat de suflet rapindu-mi tot ce mi-a fost mai drag. Am trecut prin foc si apa pt toti si toti ma alunga, ma simt asa de singur incat golul din inima se adanceste ca un hau fara fund. Ma inchid in mine si rabufnesc apoi ca un vulcan ce nu mai poate fi oprit, provoc atata suferinta mie si celor din jurul meu incat mi-se face scarba de existenta mea. As vrea sa pot disparea dar nu pot lasitatea nu ma lasa, as vrea sa mor dar nu pot pentru ca iubesc prea mult viata. Acum ma simt sfasiat de 1000 de vulturi negri care ma distrug si apoi ma refac pentru a ma putea distruge din nou. Am in fata ochilor o viata ce ma face sa plang in mine dand nastere la rauri de purpura care imi ineaca sufletul. Ma uit in trecut si relizez ca am trait o viata de copil chinuit care mereu a incercat sa care poverile altora, care a uitat sa fie copil si care ii sfatuieste pe toti sa rada ca el si sa nu mai puna tot la suflet, cu toate ca el afiseaza un fals zambet care e numai o masca a chipului ridat de suferinta. Obisnuiesc sa privesc cerul si sa incerc sa vad daca pot sa zbor pana sus la ingeri sa-i intreb de ce nu ma mai pazesc asa cum mi-sa promis in copilarie, dar ingerii mei plang cu lacrimi de sange si nu ma mai pot ajuta. Incerc sa traiesc pe langa ceilalti cersind compasiune si mila, intelegere si iubire , dar tot ce primesc e ura zambete cu dinti, saruturi otravite si blesteme. Mereu imi imaginez ziua cand eu voi disparea, as vrea sa vad daca imi vor duce lipsa, cu toate ca nu cred ca am fost vre-o data asa de important pentru ei. daca eu iau decizia de a parasii pe cineva atunci sunt hulit de toti, daca stau si ma chinui sunt blamat, daca raman fara sentimente sunt alungat , nu mai stiu ce sa cred despre alegere in viata mea. Oare ce trebuie sa fac ca sa fie totul bine? Probabil ca trebuie sa ma infrang de tot si sa devin ca ei un robot fara sentimente care merge prin viata dupa un program bine calculat, sa fiu un om mort inca viu care a si uitat de vremea cand traia cu adevarat.
stau la ferastra si ma uit la luna, o privesc si e splendida atunci cand se desbraca de nori si se uita la mine cu sentimente nude. Am strigat la ea poate ma aude dar nu a raspuns, am urlat dar nimic. Ma uit la ea si o vad jubiland singura pe cer , are toate stelele la picioare si deasupra ei, ma are pe mine sa-i cant si sai fac declaratii de dragoste, vorbim de taine numai de noi stiute si zambim sincer impreuna. Ea e singura acolo , eu sunt singur aici si nu stim niciunul cum sa plecam din lumile noastre pentru a ne atinge macar pt o secunda. Am sa parasesc luna pt ca eu sunt un uragan care cand vine te incanta cu o mica rafala de sentimente dar cand pleaca distruge totul in rafale puternice de sentimente uitate. Am sa o las sa isi gaseasca pe altul care ar face-o sa sufere mai putin.
Am sa plec si am sa inchid definitiv usa in spatele meu, am sa dispar si am sa va fac sa ma uitati. Totul va fi uitat si torentele mele vor disparea in timp, sterse de altele mai noi .